Această expoziție este o provocare, ne prezintă pe de o parte lucrări mai vechi, pe de altă parte descoperim jurnalul de grafică din vremea pandemiei, semnat de artistul Matei Enric. Acesta readuce simboluri si canoane sacre în vizorul ochiului contemporan cu scopul de a reaminti un lexicon sacru, prin citate din arta si civilizația egipteană sau greco-romana. Sanctuarul lui Matei este ultimul refugiu in templul umanității.

Jurnalul de grafica reunește schite și desene, nu sunt doar adnotări ci ele traduc o "forma mentis", adică o figură a experienței sale personale, în fața izolării.

Pandemia aduce cu sine și pandemoniu - ne obliga la izolare și dezolare - in timp ce apar demonii răului și ai anxietății.

Dar ce mai înseamnă sacrul în conștiința omului contemporan?

Din perspectiva acestei expoziții în contextul acesta pandemic sacrul nu se poate actualiza decat prin trei aspecte :

Primul aspect este nevoia omului contemporan de a suplini o lipsă a hranei spirituale, indiferent de avansul tehnologic și de educație. Poate mulți dintre noi nu alocăm timp și spațiu personal și poate că de aici rezultă fragmentarismul sau fragmentul lipsă din ansamblurile lui Matei. Fiecare lucrare este un destin, este o reprezentare a unei ființe, în genere expresia psihologiei umane în raport cu imaginea sacrului. Scopul este ataraxia, liniștea interioară.

Al doilea aspect este redat de o experiență profund dramatică, dezolantă care pune în prim plan un sacrificiu. Este cel mai important aspect - jertfa si altarul sunt motivele în jurul căruia sunt create ansamblurile.

Un al treilea aspect pe care îl urmărește este comuniunea, intersecția de priviri sau intersubiectivitatea noastra. Suntem cu toții părtași la această experiență.

Privind modul in care lucrează Matei Enric, asemeni unui Dedal al puzzle-urilor mitologice, demersul lui trece dincolo de imaginea documentată.

Matei este un artist cu totul special pentru că el incarneaza artistul ideal. Nu insist pe ideea aceasta în mod gratuit, dar ceea ce face el cu fiecare proiect și lucrare nu e doar o documentare erudita, intenția lui Matei este de a traduce sacrul si experiențele sacrale în termenii contemporani. Dar cum să explici un mister? Un sacrificiu? Trebuie să găsească un numitor comun, și așa el poate configura o identitate profundă acestor figuri. Intr-un fel el avertizează oamenii să nu se îndepărteze de la adevarata virtute și cunoaștere.

Acesta este destinul unui artist, observând fazele sale de creație, etapele de trecere de la reverie/ meditație la revelatie, de la munca de Sisif, în genunchi, la stadiul de "homo faber", care construiește un altar. Să luăm de pildă exemplul lui Noe, el este chemat în această comuniune să apere si să salveze creația divină. Artistul nu poate fi altceva decât un echo al demiurgului, o voce a creatorului.

Proiectele lui Matei au o evoluție organică, se nasc unele din altele, și acest lucru se observă studiind compoziția.

Compozitia principala este un puzzle, tehnica este foarte inventiva pentru că presupune abstractizarea unor forme figurale, iar jocul poate avea multiple rezolvări. Compoziția se poate descompune în alte forme și fragmente geometrice.

Elementele compun un întreg, dar separate pot fi considerate povești sau figuri de sine stătătoare. În altă ordine de idei, fragmentele pot fi ruinele acestei lumi.

Grefată pe motivul "horror vacui" apare umplerea golurilor cu ființe care se nasc unele din altele. Cred că este vorba despre o ființare perpetuă sau o diseminare a ființei.

Horror vacui este teama de spațiu gol, explicația vine pe linia lui Aristotel și mai tarziu a lui Descartes, conform cărora este o lege a naturii, natura lucrează, creează, regenerează, nu lasă niciodată un spațiu gol.

Pictura hieratica și medialitatea suporturilor de lemn șlefuite și conturate pentru a deveni obiecte de meditație, precum și elementele figurale de tip simbolic amintesc de purificări (catharsis), procese alchimice ( solve et coagula). Sunt mărturii ale trecerii sacrului peste ființa umană. De aceea ansamblurile acestea operează cu două tipuri de arhitecturi: arhitectura corpului uman și arhitectura interioară.

Templul este corpul uman în care este actualizată jertfa. În centru se află ochiul Atoatestiutorului, iar diseminarea de chipuri se răspândește cu o mișcare centrifuga sau centripeta (poate că este in ambele sensuri), rezultând un vortex ca iluzie optică.

Un alt proiect al lui Matei Enric propune o istorie a portretului. Chipul sau figura umana din această perspectivă are o valoare mistico-religioasa, are un mister al său. Inspirația pornește de la portretele din Fayoum - care sunt ca niște prezențe vii ale memoriei, datorită expresiei vii a trăsăturilor, apoi la efigie și ajunge chiar la selfie-uri de pe rețele de socializare.

Arhitectura interioara amintește de filozofia lui Leibniz, mă refer la interpretarea pe care o face Deleuze în "PLIUL". Casa sufletului este adâncă și înaltă totodată la infinit, fără uși și fără ferestre.

Este dificil să dai viață prin imagine unor idei abstracte, inefabile, cu atât mai mult cu cât este vorba despre experiențe spirituale, dar Matei Enric, cultivând meditația, reușește să exploateze în beneficiul artei tot acest coșmar al umanității aflat la limita izolării și dezolării.