MATEI ENRIC ȘI STRATURILE SALE CULTURALE, TEMPORARE, ONTOLOGICE ȘI GNOSEOLOGICE.
Matei Enric aflat la vârsta "sorocului" (a împlinit
în acest an 40 de ani) are energii latente care îi permit să torsioneze mituri,
timpuri și idei.
E licențiat al Secției de restaurare-pictură a Facultății Ortodoxe
din București și a expus în perioada 1 - 14 iulie 2018 la Piatra Neamț la
Galeriile Lascăr Vorel pentru prima dată.
Matei Enric remitizează mituri dacice, eline sau medievale,
propune alte lecturi decât cele "canonice" pentru narațiuni religioase, ne "obligă" să citim
prezentul prin grilele trecutului și chiar ale viitorului. Expoziția sa poartă
numele generic "Theoria" și se referă desigur la accepția elină a
termenului însemnând "contemplare", "examinare" și "privire
spre înlăuntrul lucrurilor".
Obiectele sale cuprind în aceeași propunere pictură,
sculptură, chiar fragmente de frescă, dominand fiind însă lemnul, pe care
artistul îl recompune, reconstituind imagini vechi, așa cum ai reînvia o arcă a
lui Noe din bârne, scânduri și cuie (tot de lemn).
Fiecare asemenea obiect are o istorie cunoscută, dar
importantă e interpretarea sau mai exact interferența acelei istorii cu o alta
la fel de plauzibilă. Iată de pildă un cadran de ceas, cu oameni urcând pe
scări, oameni în loc de cifre, oameni-umbre.
În mijloc e ompfalosul,
buricul pământului, axis mundi, locul
de unde timpul și spațiul pot curge, pot căpăta sens. Dar oameni care urcă și
coboară o scară ca o capcană pentru veverițe sau alte animale mici nu e oare o
roată a lui Ixion, cel condamnat de Zeus pentru tentativa de seducere a Herei
și pentru asasinatul făptuit socrului său? Sau poate e un Sisif ducând
bolovanul timpului sau un Iacob urcând o scară spre cer numai că dreapta devine
cer? Iată un exemplu cum miturile și sensurile se întrepătrund, rezultatu fiind
tulburător, convingător, vorbind despre limitele condiției umane. Oricum, din
tablo rezultă clar că Matei Enric crede în apriorismele kantiene, iar tabloul
s-ar putea intitula Un Sisif circular. E
un "inel a lui Mobius" devenit cerc…
Într-un alt proiect un tânăr e străpuns de obiecte
ascuțite. Seamănă cu Sfântul Șebastian străpuns de săgeți, sau un tânăr aruncat
în sulițele lui Paolo Uccello (cele din
celebra bătălie de la San Romano și care au produs o revoluție în istoria
artei) sau și mai probabil un tânăr dac trimis sol lui Zamolxis? Numai că
printre obiecte sunt și halebarde și labrysuri, trimițând la lumi medievale sau
direct la labirint.
Într-un tablou "mahrama" Veronicăi nu mai
este decât un suport, o cortină pentru un spectacol care urmează să înceapă,
dar și o fereastră spre cer.
În locul chipului lui Iisus (primul autoportret - și
poate singurul autentic) un cap de muflon.
Aparent o demitizare. Dar să nu uităm că animalul lui
Iisus este mielul. Iar muflonul are coarnele răsucite în spirală. Iar spirala
este una din imaginile recognoscibile ale universului cunoscut.
Lumea islamului este și ea prezentă, dar pe
neașteptate regăsim în această lume de 1001 de nopți un telefon, marcă a
contemporaneității, al unui posibil dialog dintre civilizații opuse sau
îndepărtate.
Un sfinx poartă un coif spartan (grecii aveau coif
pentru fiecare "polis": coif teban, coif atenian, coif spartan etc.) ,
are chip de om, blană de panteră, alură de leu. Dar sfinxul e reconstituit din
părți egale și ne întrebăm dacă nu cumva istoria noastră se recompune din
cioburi.
Tot din "cioburi" se recompune
o pictură rupestră cu trei cai veniți parcă din picturile de la Tassili.
Picioare extrem de delicate, imposibil de subțiri, cu o dinamică aparte.
Un înger verde cu o singură aripă(ce poate fi și scut) și cu o
trâmbiță ce poate anunța Apocalipsa. Iar verdele e aproape verde "sinope", adică verdele heraldic, pe care
aveau dreptul să-l pună în scut doar cavalerii care se luptaseră cu sarazinii
(după localitatea Sinope).
Uneori abordarea e ironică. Într-un tablou frescă,
două femei se află într-o dispută "pitagoreică", subiectul fiind cercul înscris în pătrat.
Într-o altă lucrare, un sfânt ne liniștește, cu o mână
deschisă spre noi. Numai că sfântul are capul țuguiat, ca în filmele cu "Oblio", pare un
extraterestru, iar aureola sa este una spiralată, nu rotundă.
Un tablou și mai enigmatic este legat de o pasăre fenix
crucificată. La o cercetare mai atentă, nu e vorba de altceva decât de o
privire de sus, deasupra unei mese, iar pasărea e o găină aflată pe un ștergar.
Așadar moarte sau renaștere? Vorba cuiva: "Ne hrănim cu toții din trupul ambiguității."
Matei Enric are trei straturi de isorii. E vorba de
antichitatea greacă, de religia aflată la începuturile ei, de o perioadă
precreștină ce se torsionează cu una creștină, de o perioadă medievală și una
contemporană.
Numai că trecerile sunt subtile și cred chiar ironice.
De pildă portretele unor contemporani de-ai săi seamănă izbitor cu portretele de
la Fayoum., aflate la începuturile creștinismului sau chiar mai vechi decât el.
Portretele sunt pictate numai din față, o singură
figură este reprezentată pe pânză, iar fondul este monocrom… Cu alte cuvinte,
morala implicită: omul nu se schimbă chiar atât de ușor, în câteva milenii!
Un cavaler ce poate fi și un sfânt călare agită o sabie care pare
a fi curbată ca un iatagan. În cealantă mână cavalerul poartă o "pradă": un sac cu "valori", semn al civilizației
actuale, ahtiată după bunuri materiale. Dar poate tabloul cel mai tulburător e
și cel care e cuprins și pe afiș: o Maica
Domnului fără prunc și care ea însăși e înfășată. Să recunoaștem că artistul nu
duce lipsă de imaginație...
Cu mai bine de un an înainte, aceeași galerie găzduise o altă
expoziție inedită: cea a artistei bucureștene Elena Borundel.
Și ea crede în valoarea expresivă a lemnului, ba chiar folosea
pentru operele ei fragmente din bisericile dărâmate, părăsite, incendiate. Și
Elena Borundel propunea obiecte artistice dintre cele mai inedite, de la frescă
la stâlpi pentru sfinți stâlpnici sau mozaicuri din pietre de râu.
Dar artista rămânea fidelă doar religiosului, în vreme ce matei
Enric, mai dezinvolt, traversează subiectele mitice, religioase, mitologice cu
mult curaj, cu o admirabilă coerență ideatică.
De altfel trebuie să remarcăm atât cultura artistului, de cea mai
bună calitate, enciclopedică, cât mai ales inteligența cu care îsi folosește"ars combinatoria" propunând soluții și modele noi.
Cred în demersul artistic al artistului Matei Enric și sunt
convins că vorbim deja de certitudini...
Lucian Strochi - Revista de cultura ASACHI - Seria a V-a, Nr. 6-12(269 - 275)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu