2008 - INTERVIU REVISTA AGERO STUTTGART

MDP: Domnule Matei Enric, ce trebuie să ştie pămînteanul iubitor de artă despre dumneavoastră?
Matei ENRIC: Cred că tot ceea ce este important de ştiut despre un artist se află în opera lui. Ceea ce vreau eu să fac, unde vreau să ajung prin lucrările mele, este să recreez legătura dintre privitor şi lucrare. Tabloul a fost văzut, de-a lungul istoriei, ca o fereastră spre absolut, ca o fereastră spre noi înşine. Privitorul trebuie să refacă această fereastră, în cazul lucrărilor mele, din mai multe fragmente. Ca într-un joc de puzzle.

MDP: Cum trăieşte un pictor tînăr în România? Îi sînt înşelate idealurile?
Matei ENRIC: Şi în pictură sunt aceleaşi probleme ca în orice alt domeniu din România. Există suişuri şi coborâşuri… Dacă–mi sunt înşelate aşteptările? Când eram mai tânăr speram la mai mult. Acum am mai multă experienţă şi am învăţat să fiu mai răbdător.

MDP: Am vizitat „Clipa de artă”, forţa dramatică a goticului mi-a fascinat incursiunea în universul unui stil artistic care îşi are existenţa de pe la anul 1200. Cum aţi reuşit aceste punţi revelatorii între arta unui trecut îndepărtat şi arta modernă?
Matei ENRIC: În fiecare din noi există ecouri ale unei alte lumi. Eu am încercat să preiau, să traduc aceste elemente care ţin de alt timp. Dar le aşez în altă cheie, ce ţine de limbajul propriu artei contemporane. Le aduc astfel în actualitate.

MDP: Mă gîndesc cu nostalgie la epoca romantică a picturii, cînd arta îl învăţa pe pictor să „vadă” şi îl desfăta cu generozitate. Cum este pictorul Matei Enric? Un postmodern romantic sau un romantic gotic?
Matei ENRIC: Într-adevăr, spiritul evului mediu există în pictura mea. Formula plastică pentru care am optat are dramatismul şi forţa goticului, dar rezolvările plastice sunt specifice artei contemporane. Eu aş spune că este un gotic contemporan.

MDP: Blaga spunea că stilul este o dogmă pe care o respectă artistul cu personalitate puternică. Matei Enric are libertatea de a nu fi conform cu niciun stil, de a fi el însuşi în pictură?
Matei ENRIC: Un artist ajunge la maturitate în momentul când a reuşit sa se autodefinească. În fapt, aceasta este menirea fiecăruia pe lume, chiar dacă e artist sau nu, să devină cât mult el însuşi. Eu nu aş numi stil, ci mai degrabă o anumit tonalitate, un anumit „timbru” al vocii tale interioare, care face ca arta ta să aibă un caracter mai personal şi ca publicul să-ţi recunoască maniera de abordare a picturii. În final, stilul cred că este de fapt o mixtură între elemente ce par la prima vedere adverse. Trebuie să ţii cont de toate regulile plastice, care fac o compoziţie armonioasă, şi de toate regulile tehnice, care fac o lucrare durabilă. Peste toate acestea se adaugă libertate şi curajul de a încălca regulile. Rezultatul final este în funcţie de cum dozezi aceste elemente contrarii, libertatea şi tehnica.

MDP: Sînt sigură, cititorii ar dori să afle mai multe despre demersurile dumneavoastră. Ce merite vă încadrează onorant în chenarul valoric al artei contemporane?
Matei ENRIC: Demersul meu este să încerc cât mai mult să devin eu insumi. Iar pentru aceasta înseamnă a-mi asuma libertatea mea.

MDP: Prioritară este grija pentru ce?, în pictura dumneavoastră, domnule Enric?
Matei ENRIC: Ceea ce mă interesează în prima fază este compoziţia. Ritmul elementelor, raportul plin/gol, cald/rece etc. Dar aceasta nu se opreşte la o singură lucrare, izolată. Această grijă are şi ca măsură, raportul dintre mai multe lucrări care, într-o expoziţie, trebuie să comunice compoziţional, să aibă o legătură nu numai tematică, ci şi plastică. Astfel, în fiecare expoziţie personală încerc să ajung la o formulă în care mai multe lucrări creează un ansamblu, un tot unitar, iar cel ce vizitează expoziţia să participe la un adevărat festin vizual.

MDP: Picturile dumneavoastră ţin, mi se pare, de o necesară trimitere recuperatoare în profunzimea imnică a unui timp demult apus. Este grea, este fascinantă această aducere în pictura dumneavoastră a goticului?
Matei ENRIC: Goticul are un anumit dramatism care cred că este un teren foarte fertil pentru artă. Consider că încărcătura dramatică este ceea ce dă forţa unei lucrări. Este şi greu, şi fascinant deopotrivă.

MDP: Măreţia unui tablou stă întotdeauna în motiv sau în tratarea motivului?
Matei ENRIC: Într-o lucrare totul trebuie să aibă o armonie naturală. Orice lucru forţat, ce nu se află în concordanţă cu creşterea naturală a lucrării, creează o impresie neplăcută. Astfel, o lucrare creşte precum un copac. Trebuie ca ideea de la care se porneşte să fie lăsată să se „coacă”, să prindă rădăcini. Şi cu cât rădăcinile sunt mai puternice, cu atât lucrarea va fi mai impunătoare.

MDP: Să vorbim puţin despre expoziţii, despre participările care v-au încoronat cariera artistică...
Matei ENRIC: Cele trei expoziţii personale (Somnul Demonului, Vulcan şi Gotic) au însemnat, fiecare, o piatră de hotar în cariera mea. Prezenţa mea în mai multe expoziţii de grup, atât în Bucureşti, la galeriile Apollo şi Artis, precum şi în afara Bucureştiului, au făcut numele şi arta mea destul de cunoscute pentru publicul român. Expoziţia de la New York, în 2008, a deschis noi orizonturi pentru arta mea. Anul acesta prezenţa mea în expoziţiile internaţionale va fi mai puternică.

MDP: Cu prejudecăţile gustului curent, aţi reuşit să duraţi o punte între opera dumneavoastră şi receptivitatea publicului?
Matei ENRIC: Cei care sunt în poziţii cheie în arta plastică mă văd diferit. Cei din zona tradiţională, U.A.P. sau Academia de Artă, situează arta mea în zona avangardei contemporane. Galeriile noi, care promovează arta contemporană, situează arta mea în zona tradiţionalistă. Mă aflu cumva într-o situaţie bizară, undeva la mijloc. Dar nu e un lucru foarte grav, pentru că publicul nu stă să îngrădească opera unui artist într-o formulă, stil etc. Publicul este receptiv la pictura ta, dacă e de calitate.

MPD:Domnule Matei Enric, la ce lucraţi, pentru ce vă pregătiţi?, sau e secret?
Matei ENRIC: Acum am câteva proiecte în lucru. Pregătesc o nouă expoziţie personală, ce va avea numele Festinul, iar ideea de la care plec este Banchetul lui Platon. Am câteva lucrări şi unele idei. Cred că undeva pe la finele anului expoziţia va fi gata. Pe de altă parte, lucrez la un alt proiect pe care încerc de câţiva ani să-l realizez. Ideea porneşte de la experienţele la limită din timpul comunismului şi, mai exact, de la ceea ce se cunoaşte a fi „Fenomenul Piteşti”. Găsesc în acest groaznic eveniment, elemente dramatice, care au o structură ce te duce cu gândul către gotic. Găsesc că e o idee interesantă, dar încărcătura ei istorică mă face să analizez mult mai bine cum va arăta viitoarea mea expoziţie.

Maria Diana Popescu, Agero, Stuttgart

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/Interviu%20cu%20pictorul%20Matei%20Enric%20de%20MDP.htm

Pages